Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Spania a intrat în noul an cu 4 milioane de şomeri
Guvernul spaniol a anunţat, marţi, că numărul persoanelor care au depus solicitări pentru acordarea de alocaţii de şomaj a crescut cu 54.657 de persoane, în luna decembrie 2009, comparativ cu luna noiembrie, până la aproape patru milioane de persoane, informează AP. Potrivit Ministerului spaniol al Muncii, la finele lunii decembrie 2009 în registrele oficiale erau înregistraţi 3,923 milioane de şomeri, cu aproape 800.000 de şomeri (sau 25,4%) mai mulţi faţă de sfârşitul lunii decembrie 2008. Ultima lună a lui 2009 a fost a cincea lună de creştere consecutivă a cererilor pentru alocaţii de şomaj în Spania, după trei luni de scădere în perioada verii. Potrivit cifrelor Oficiului European de Statistică (Eurostat), în luna octombrie 2009 Spania avea cea de a doua mare rată a şomajului din UE (19,3%), fiind depăşită doar de Letonia, aproape dublu faţă de media din UE.