Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Stare de alertă prelungită la Praid
Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita a transmis că starea de alertă pe teritoriul comunei Praid a fost prelungită de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid pentru încă 30 de zile, în perioada 8 iulie - 8 august.
Sursa citată de Agerpres precizează că în perioada stării de alertă vor fi luate mai multe măsuri, printre care mobilizarea tuturor mijloacelor, forţelor şi factorilor decizionali necesari pentru executarea lucrărilor de deviere provizorie a pârâului Corund şi acordarea de asistenţă persoanelor şi gospodăriilor situate în aval de perimetrul afectat. Lucrările de deviere a pârâului Corund înregistrează o întârziere de cel puţin zece zile, au anunţat recent reprezentanţii SALROM. (O. N.)



.jpg)