Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Statele est-europene nu sunt imune la turbulenţele financiare mondiale
Statele est-europene, dar şi cele din Asia Centrală nu sunt imune la turbulenţele generate de criza financiară globală, care ar putea să încetinească ritmul de creştere economică în cele mai multe ţări din aceste regiuni, avertizează oficialii Băncii Mondiale. „Statele din Europa de Est şi Asia Centrală simt efectele crizei financiare care avansează rapid, alături de restul lumii. Reformele structurale din ultimii ani din aceste regiuni, care au vizat implementarea de politici macroeconomice sănătoase, au ajutat la oprirea crizei într-o anumită măsură. Aceste ţări au un grad mai ridicat de elasticitate în prezent, decât în urmă cu zece ani, dar nici un stat nu este imun la impactul crizei“, a declarat, într-un comunicat, Shigeo Katsu, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală.
Declaraţiile au fost făcute la întâlnirea anuală dintre reprezentanţii Băncii Mondiale şi cei ai Fondului Monetar Internaţional. Potrivit lui Katsu, o încetinire prelungită a economiilor vest-europene va avea ca efect reducerea cererii pentru exporturi din statele est-europene şi centrul Asiei, şi în special pentru cele provenite din zona partenerilor comerciali ai vechilor membri ai UE.