Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Străinii cumpără terenuri agricole şi păduri din România
Firmele străine au accelerat în criză achiziţiile de terenuri agricole şi păduri. Până acum au cheltuit peste 500 milioane de euro. Străinii au între 3 şi 5% din suprafaţa agricolă a României. Numai investitorii danezi au 130.000 de hectare, adică 1,4% din total. Hectarul de teren agricol este de zece ori mai ieftin ca în Vest. Achiziţiile au fost derulate extrem de discret, puţini fiind cei care au anunţat deţinerile avute sau sumele de bani plătite pentru acestea. Suprafaţa totală deţinută de străini nu este însă cunoscută de nici o instituţie publică, în condiţiile în care, pentru a derula aceste investiţii, ei sunt obligaţi să-şi înregistreze firme locale. În ultima perioadă, cei mai activi cumpărători au fost cei de păduri, străinii controlând peste 100.000 de hectare în toate zonele ţării, investiţiile depăşind 300 milioane de euro.