Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Studiu al Academiei: Scade nivelul de viaţă al românilor
Românii resimt o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă, comparativ cu anul trecut, din cauza unei tendinţe generalizate de degradare a acestora, relevă un studiu efectuat de o echipă a Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române. Cele mai abrupte deteriorări se înregistrează, potrivit documentului, în cazul evaluărilor vieţii politice, atât aprecierea modului în care este condusă ţara, cât şi satisfacţia faţă de viaţa politică scăzând semnificativ în timp. Potrivit studiului, valorile înregistrate de indicatori în anul 2010 sunt similare cu cele ale anilor 1998-1999, o altă perioadă de criză în istoria tranziţiei postcomuniste, nivelul optimismului înregistrând cele mai scăzute valori din 1990 şi până în prezent, iar temerile populaţiei crescând, dominanta acestora fiind teama de creşterea preţurilor. Cercetarea "Diagnoza calităţii vieţii" s-a realizat anual, în perioada 1990-1999, şi în anii 2003, 2006, 2010, fiind finanţată prin programul de cercetare al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii.