Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Subvenţie la încălzire pentru 330 mii de români
Guvernul a aprobat, pe 14 septembrie, normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Astfel, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, s-a stabilit acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei pentru familiile ale căror venituri pe membru de familie sunt de până la 786 de lei şi pentru persoanele singure ale căror venituri sunt mai mici de 1.082 de lei. În aceste condiţii, aproximativ 330 mii de cetăţeni vor beneficia, în sezonul 2011-2012, de ajutoare la încălzire, a declarat ministrul Muncii, Sulfina Barbu. "Banii se vor duce către cetăţeni, în funcţie de pragurile de venituri. Am crescut acest prag, vor avea acces aproximativ 330 mii de beneficiari şi banii vor merge nu la primării, ci direct la cetăţeni. Ne dorim ca şi autorităţile locale să folosească resursele proprii în acest domeniu, pentru a ajuta cetăţenii care se află în dificultate. Pot să vină şi dumnealor cu un ajutor ţintit către cetăţeni, dar şi cu o subvenţie către CET-urile care furnizează agentul termic. Au libertatea să facă o combinaţie între cele două măsuri, astfel încât să sprijinim cetăţenii care se află într-o zonă mai vulnerabilă din punct de vedere al veniturilor", a spus ministrul Muncii.