Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat că sesiunile de primire a cererilor de finanţare pentru intervenţiile DR-14 „Investiţii în fermele de mici dimensiuni” şi DR-18
Summit extraordinar al UE, în februarie
Liderii politici din ţările Uniunii Europene se vor întâlni la Bruxelles pe 11 februarie, în cadrul unui summit extraordinar, consacrat relansării creşterii economice, a anunţat preşedintele permanent al Consiliului European, belgianul Herman van Rompuy, în prima sa mare iniţiativă în această funcţie, relatează din Bruxelles AFP. „Am luat iniţiativa de a convoca acest Consiliu, al cărui temă principală va fi economia. Avem nevoie de o creştere economică mai mare, pentru finanţarea pe o bază solidă a modelului nostru social şi pentru păstrarea modului nostru de viaţă european“, a precizat Van Rompuy. Herman van Rompuy, fost premier al Belgiei, ocupă de la începutul acestui an postul de preşedinte permanent al UE, prevăzut de Tratatul de la Lisabona.



.jpg)