Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
„Supa Comunitară”, cereri în creștere
Programul „Supa Comunitară”, în cadrul căruia persoanele vulnerabile pot beneficia zilnic de o supă sau o ciorbă şi de pâine, a înregistrat o creştere atât a beneficiarilor, cât şi a numărului de porţii de mâncare, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. „Dacă în perioada 21.09.2020 - 21.10.2020, porţiile erau în număr de 2.789, în perioada imediat următoare (22.10.2020 - prezent), numărul a crescut la 5.320 (de porții, n.r.) şi 288 de beneficiari”, precizează DGASMB. Cei în nevoie pot beneficia de program de luni până vineri, între orele 12:00 și 15:00, la adresa din Şoseaua Viilor nr. 44. (C. Z.)



.jpg)