Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Sute de sindicalişti au pichetat Palatul Cotroceni
Peste 600 de sindicalişti din administraţie, sănătate, educaţie, asistenţă socială şi poliţie au pichetat ieri Palatul Cotroceni, pentru a cere preşedintelui să nu promulge legile austerităţii şi să refuze "condamnarea lucrătorilor, a copiilor şi pensionarilor la moarte prin înfometare". Protestatarii au încercat să forţeze cordonul de ordine şi să îndepărteze gardurile de protecţie, însă jandarmii au reuşit să creeze un baraj şi să îi menţină pe aceştia în zona amenajată pentru pichet.



.jpg)