Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Târg de carte Gaudeamus pentru turiştii de pe litoral
În perioada 13-17 august, Caravana Gaudeamus organizată de Radio România va ajunge pe litoral, în staţiunea Mamaia, pe faleza din faţa studioului Radio Vacanţa. Turiştii aflaţi în vacanţă şi constănţenii iubitori de carte sunt aşteptaţi la malul mării pentru o cură estivală de lectură zilnic, între orele 15:00 și 23:00, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Târgului Gaudeamus Litoral, informează, într-un comunicat, organizatorii. Printre surprizele pregătite de organizatori se numără expoziţia de fotografie „EU aleg România”, un proiect al Studiourilor Regionale Radio România şi seria de proiecţii video reunite sub genericul „Dobrogea sentimentală”, susţinute de reprezentanţi ai şcolilor de fotografie din Constanţa, informează Agerpres. Cu prilejul târgului vor fi reluate şi câteva proiecte tradiţionale, iniţiate şi derulate de Radio România: campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă” şi „Poliţia Gaudeamus” sau tombola Gaudeamus. Proiectul Gaudeamus Litoral, susţinut de Ministerul Culturii, reprezintă ultima etapă a Caravanei Gaudeamus 2015, după ediţiile de la Craiova, Cluj-Napoca şi Oradea. (Oana Nistor)