Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Târg naţional de imobiliare în Capitală
În perioada 16-19 octombrie, în Piaţa Constituţiei din Capitală se va desfăşura Târgul Imobiliar Naţional - tIMOn, la care vor participa peste 100 de companii imobiliare - dezvoltatori, agenţii, brokeri, companii de consultanţă, 30% dintre ei cu oferte exclusive. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de locuinţe noi şi vechi, apartamente şi vile finalizate sau în curs de livrare vor fi scoase la vânzare. Preţurile apartamentelor cu două camere vor porni de la 33.000 de euro (în sectorul 4), în timp ce un apartament cu trei camere va putea fi achiziţionat cu cel puţin 52.000 de euro. Totuşi, cea mai ieftină casă prezentată la târg, de circa 100 metri pătraţi, costă doar 18.000 de euro şi este construită pe structură metalică. De cealaltă parte, cea mai scumpă locuinţă scoasă la vânzare se află situată pe Bulevardul Primăverii, are 16 camere şi costă 950.000 de euro. „Cartierele tradiţionale din Bucureşti sunt cel mai bine reprezentate la ediţia din această toamnă a tIMOn, ceea ce arată că dezvoltatorii au urmat cererea care vizează în special aceste zone. Tineretului, Vitan, Militari, Berceni sunt doar câteva din cartierele Capitalei unde dezvoltatorii au construit locuinţe, aceştia concurând cu oferta de pe piaţa veche prin preţuri şi calitate mai competitive“, a declarat, într-un comunicat, Vlad Vlăsceanu, director tIMOn. Organizatorii anunţă că şi în acest an dezvoltatorii propun reduceri de preţuri pe parcursul expoziţiei, care depăşesc 10% din preţul de listare. (Oana Nistor)