Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Taxele şi accizele, 36% din preţul facturii la energie electrică
Din totalul unei facturi la energie electrică pentru un consumator casnic, 36% reprezintă taxe şi accize, iar 4% energia regenerabilă, potrivit preşedintelui Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, domnul Iulian Iancu. „Din total energie, observăm că, în factură, 36% reprezintă taxe şi accize, şi energia regenerabilă reprezintă 4%“, a explicat Iancu. În acelaşi timp, demnitarul a susţinut că, deşi în ultimii şase ani s-a înregistrat o scădere importantă la preţul de producţie a energiei electrice, aceasta nu a fost resimţită nici de consumatori şi nici de producători. „S-a înregistrat în acest an o scădere a preţului la producător. Un salt fenomenal, de la 50,5 euro pe MWh, în 2008, la 31,5 euro pe MWh, în 2014. Un plus extrem de atractiv pentru consumator, dar el nu s-a regăsit la consumator. Şi, uitându-ne, vedem că s-a dus către distribuitor, transportator şi a mai fost absorbit de nişte taxe“, a explicat preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. (Oana Nistor)



.jpg)