Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Telecabină nouă la Cetatea Deva
Noua telecabină de pe Dealul Cetăţii Deva, cu o capacitate dublă faţă de cea veche, va fi inaugurată cel mai probabil la începutul lunii iulie, potrivit primarului municipiului Deva, Florin Oancea. „Este prevăzută cu 30 de locuri, faţă de 16 locuri telecabina veche, ceea ce înseamnă o dublare a numărului de persoane care pot urca o dată pe Cetate”, a declarat Oancea. Înlocuirea telecabinei este parte a unei investiţii mai ample, în valoare de 15,7 milioane de lei. (C. Z.)



.jpg)