Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Temperaturi de peste 20 de grade Celsius în martie
Cum va fi vremea în primele 3 luni ale anului
Temperaturile maxime în ianuarie pot atinge 15 grade Celsius, în cea mai mare parte a ţării, regimul termic în februarie situându-se peste valorile normale în regiunile din est, urmând ca în martie să fie mai frig în nord-vestul ţării, iar temperaturile minime pot atinge şi -20 de grade Celsius. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) precizează că temperaturile lunii ianuarie vor depăşi valorile normale în cea mai mare parte a ţării, maximele putând ajunge la 15 grade Celsius. În nopţile cele mai reci din cursul lunii ianuarie, temperaturile minime vor cobori sub -20 de grade Celsius, în zonele depresionare din centrul şi nordul ţării. De asemenea, cantităţile de precipitaţii vor depăşi valorile climatologice în cea mai mare parte a ţării, potrivit ANM. În luna februarie, temperaturile se vor situa peste valorile normale în regiunile estice, iar în rest se vor încadra în limitele obişnuite. Temperaturile maxime pot depăşi 15 grade Celsius, iar în nopţile cele mai reci, temperaturile minime vor coborî sub -15 grade Celsius. Cantităţile de precipitaţii vor fi mai mari decât cele normale în jumătatea nordică a ţării, iar în rest se vor încadra, în general, în limitele obişnuite. În luna martie, regimul termic se va situa sub valorile normale în nord-vestul ţării, va depăşi limitele normale în regiunile sud-estice, iar în rest se va încadra în limitele obişnuite. Cele mai mari valori de temperatură din cursul lunii pot depăşi 20 de grade Celsius, în sudul ţării.