Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Temperaturi normale şi precipitaţii peste medie
Meteorologii estimează pentru următoarele trei luni o vreme în general caldă în majoritatea regiunilor şi precipitaţii excedentare mai ales în luna mai, în Moldova, Banat, Muntenia şi Oltenia. Conform datelor ANM, în martie, valorile temperaturii aerului vor fi apropiate de mediile multianuale, cu excepţia regiunilor sud-estice şi, local, a celor sudice şi vestice, unde se vor situa peste normalul perioadei. Astfel, în Dobrogea, Muntenia şi Banat, termometrele vor arăta, în medie, valori cuprinse între 2 şi 7 grade Celsius, în timp ce în rest acestea vor indica între minus 1 şi 6 grade Celsius. Din punct de vedere pluviometric, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării (până la 80 l/mp în Maramureş), mai puţin în sud-est. La nivelul lunii aprilie 2014, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a regiunilor, iar în regiunile sudice, local, se vor situa sub aceste medii. Temperaturile medii vor oscila între 4 şi 11 grade Celsius în Moldova, şi până la 13 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia. Cantităţile lunare de precipitaţii anunţate în aprilie vor fi, de asemenea, excedentare, exceptând arii restrânse din sud şi est (între 20 şi 40 l/mp), unde vor fi apropiate de mediile multianuale. În luna mai, meteorologii prognozează valori termice apropiate de mediile climatologice, în vestul şi sud-estul ţării (între 14 şi 17 grade Celsius) şi se vor situa, în general, sub aceste medii în restul teritoriului (între 12 şi 15 grade Celsius). Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării.