Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Terapie prin artă la Centrul „Samariteanul milostiv“
Un grup de persoane private de libertate din Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău a petrecut joi, 23 octombrie 2014, câteva ore la Centrul de servicii sociale „Samariteanul milostiv“ din Săvineşti, judeţul Neamţ. Ei au petrecut timpul liber într-un cadru favorabil, confecţionând brăţări în cadrul atelierului aflat în cadrul centrului. Deţinuţii au cunoscut-o cu acest prilej pe Ursula Honeck, prim-preşedintele Organizaţiei Umanitare „Hilfe für Osteuropa Todtnau - Seelscheid e.V“ din Germania, care a donat până în prezent penitenciarului din Bacău lenjerii de pat, îmbrăcăminte şi materiale igienico-sanitare. „Tinerii care au ajuns la Săvineşti sunt în regim deschis. Ei s-au arătat mulţumiţi că vin aici, astfel încât şi ceilalţi deţinuţi au început să aibă un comportament bun, sperând să treacă şi ei la regim deschis“, a spus Ionuţ Lupaşcu, agent educaţie în cadrul Penitenciarului Bacău. Scopul proiectului este ca persoanele private de libertate să înveţe o meserie, care să le vină în sprijin pentru reintegrarea în societate după eliberarea din penitenciar.



.jpg)