Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Termenul de depunere a cererilor de subvenţie în zootehnie va fi prelungit

Termenul de depunere a cererilor de subvenţie în zootehnie va fi prelungit

Data: 11 Iunie 2008

Comisia Europeană a decalat cu un an data de referinţă pentru plata subvenţiilor la bovine, iar ca urmare, şi termenul de depunere a cererilor pentru subvenţii va fi prelungit

Comisia Europeană a acceptat decalarea cu un an a datei de referinţă pentru plata subvenţiilor la bovine, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş. „Comisarul european pe Agricultură a confirmat că data de referinţă pentru subvenţiile la bovine va fi 1 ianuarie 2008 şi nu cum era stabilit iniţial, 1 ianuarie 2007. Acest lucru ne permite să luăm în calcul pentru plata subvenţiilor din bugetul naţional şi efectivele de bovine care s-au născut în 2007 ţinând cont de creşterea numărului de animale în ferme, în urma investiţiilor efectuate anul trecut“, a spus Cioloş.

Acesta a precizat că, în zilele următoare, va fi modificat ordinul privind plata subvenţiilor la bovine, iar termenul de depunere a cererilor va fi prelungit. „Intenţionăm să simplificăm şi mecanismul, pentru că mi se pare un pic mai complicat cu sistemul şi cu baza de date de la ANSVSA care nu este foarte performantă“, a adăugat ministrul Agriculturii.

Campania de depunere a cererilor pentru acordarea plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic ar trebui să expire la 15 iunie, dar modificarea datei de referinţă va permite şi modificarea termenului pentru depunerea cererilor.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat la finele săptămânii trecute că au fost depuse până în prezent 95.126 cereri, pentru un efectiv de 529.631 de capete bovine. Pentru anul 2007, au fost depuse 215.964 de cereri, cu un efectiv de 1,158 milioane de bovine. După verificarea administrativă au fost autorizate şi plătite 193.386 de cereri pentru 1,011 milioane de animale eligibile, valoarea sprijinului fiind de 495,5 milioane de lei. Cei care au beneficiat în anul 2007 de schema de plăţi naţionale directe complementare beneficiază de această formă de sprijin şi în anul 2008. Alături de aceştia, crescătorii de bovine a căror exploataţie a fost înfiinţată în perioada 1 februarie 2007-31 ianuarie 2008 pot depune cerere pentru aceeaşi formă de sprijin.

Potrivit APIA, tot până la data de 15 iunie 2008, pot fi depuse şi cererile de solicitare a primei pe cap de animal specia femele ovine/femele caprine, până la 6 iunie fiind depuse 5.717 cereri cu un efectiv de 850.801 capete. Anul trecut, au fost depuse 35.313 cereri, cu un efectiv de 4.880.803 capete ovine femele/caprine femele. După verificarea administrativă, au fost autorizate şi plătite 33.320 de cereri pentru 4,3 milioane de capete, valoarea sprijinului depăşind 150,5 milioane de lei. Pentru specia femele ovine/femele caprine, cererile pot fi depuse atât individual cât şi prin formele asociative legal constituite.