Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Timbre cu Învierea Domnului
Romfilatelia marchează sfintele sărbători ale Paştelui din acest an printr-o emisiune de timbre ilustrând imaginea unei icoane cu scena Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, aflată în patrimoniul Catedralei patriarhale. Potrivit unui comunicat al Romfilatelia, emisiunea este alcătuită dintr-un timbru şi un întreg poştal, completată de un plic prima zi şi o carte poştală maximă. Au fost folosite blocul de două timbre (doar în produsul special al emisiunii), minicolile de 8 timbre cu o vinietă şi colile de 32 de timbre. Alături de aceste elemente, emisiunea este înfrumuseţată de două produse speciale: albumul filatelic special şi cromolitografia tematică. Albumul filatelic este realizat într-un tiraj limitat de 600 de exemplare şi este echipat cu blocul numerotat de două timbre al emisiunii, având elemente grafice în folio aur, plicul prima zi şi o carte maximă, ce au alături de ştampila prima zi aplicată în roşu şi pe cea imprimată în clar cu folio aur. Cromolitografia tematică este realizată într-un tiraj limitat de 200 de exemplare, echipată cu timbrul emisiunii, având imprimată în clar atât cu roşu, cât şi cu folio aur ştampila prima zi şi sigla Romfilatelia în timbru sec. Emisiunea de mărci poştale Sfintele Paşti 2013 va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară, începând de vineri.