Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Toamna aduce un nou val de scumpiri
Scumpirile de toamnă afectează şi preţul pâinii. Principala cauză este creşterea preţului la grâu, cu 60% mai mare faţă de luna iunie. Şi producătorii de uleiuri vegetale iau în considerare majorarea preţurilor, ca urmare a creşterii costurilor la materiile prime şi utilităţi. Ca şi la grâu, recolta de floarea-soarelui este acum estimată la mai puţin de o treime din producţia de anul trecut. Laptele de import se va scumpi şi, o dată cu el, şi pentru produsele derivate vom plăti cu 10% mai mult. Nici zahărul nu rămâne la acelaşi preţ, până la sfârşitul anului urmând să coste cu 10% mai mult. Prin unele magazine, preţul alimentelor a crescut deja foarte mult. Spre exemplu, sunt magazine alimentare în care un litru de ulei a ajuns să coste deja 6 lei, faţă de 3,8-4 lei, cât costa până în urmă cu o lună de zile. De asemenea, o dată cu laptele de import, şi laptele autohton va fi mai scump, în funcţie de zona ţării, ajungând, în funcţie de procentul de grăsimi, până la 4 lei pe litru.