Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tradiţiile româneşti, la Bruxelles
Festivalul Primăverii Româneşti, dedicat culturii şi tradiţiilor româneşti, bogăţiei şi frumuseţii patrimoniului său, este organizat în zilele de 26 şi 27 aprilie la Bruxelles de către Casa de cultură belgo-română - Arthis cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni - Ministerul Afacerilor Externe, Primăria oraşului Bruxelles. La această a noua ediţie a festivalului, invitată de onoare este regiunea Vâlcea, ce va fi reprezentată de numeroşi artişti şi meşteri populari care îşi vor prezenta creaţiile în cadrul unor ateliere: ceramică, costume tradiţionale, covoare şi scoarţe artizanale, pictură pe sticlă şi pe lemn şi ouă încondeiate. Vizitatorii vor avea ocazia să savureze şi specialităţi culinare tradiţionale, precum şi vinuri româneşti.
Potrivit organizatorilor, muzica şi dansurile tradiţionale vor fi prezentate de către grupul folcloric „Haiducii“, din Amărăşti, condus de Constantin Drăghici, şi grupul muzical instrumental format din membri ai „Rapsodiei vâlceane“ şi grupul folcloric belgo-român Vitrifolk. (Oana Nistor)