Românii din afara ţării au transferat în România aproximativ 60 de miliarde de euro în perioada 2013 - prima jumătate a anului 2025, potrivit unei analize realizate de economistul Cristian Popa, membru al
Transport public exclusiv electric în Turda
Municipiul Turda este primul oraş din România în care transportul în comun se desfăşoară cu autobuze exclusiv electrice. Cele 20 de autobuze electrice aflate de luni în circulaţie sunt prevăzute cu rampe speciale pentru persoanele cu dizabilităţi şi au şi alte dotări moderne, precum camere de supraveghere video, sistem GPS, aer condiţionat, Wi-Fi şi sistem de e-ticketing. Potrivit primarului oraşului Turda, Cristian Matei, autobuzele au fost achiziţionate din fonduri europene, valoarea investiţiei fiind de 10,6 milioane de euro, iar din 2020 vor fi introduse şi cardurile electronice pentru călători.





