Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Transportatorii sunt nemulţumiţi că RATB a reluat transportul în Ilfov
Aproximativ 200 de transportatori din Bucureşti şi judeţul Ilfov au venit, ieri, în Piaţa Constituţiei, cu autocare şi microbuze, pentru a protesta faţă de reluarea transportului RATB în Ilfov. Secretarul general al Federaţiei Naţionale Patronale a Transportatorilor Rutieri din România, Virgil Câşmoiu, a declarat că activitatea RATB în Ilfov este ilegală, deoarece regia nu a participat la licitaţia de atribuire a traseelor de transport şi nu plăteşte nici o altă obligaţie fiscală. „Vom reveni din nou, în două săptămâni, cu asemenea manifestări, până la rezolvarea problemelor“, a spus Câşmoiu. Acesta a precizat că tran-sportatorii au cerut aprobare şi pentru un marş în Capitală, însă acesta nu a fost aprobat de municipalitate. Transportatorii au venit cu aproximativ 200 de autocare şi microbuze în Piaţa Constituţiei, unde vor protesta până la ora 15:00. Delegaţii ale patronatelor din transporturi vor depune un memoriu cu solicitările lor la Guvern, Primăria Capitalei şi Ministerul Transporturilor. Liderii unor federaţii patronale ale transportatorilor au avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, în urma căreia au primit promisiuni că în două săptămâni vor fi rezolvate mare parte din problemele semnalate, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale Patronale a Transportatorilor din România (FNPTR), Ion Comuşi.