Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Trasee de drumeție reabilitate
Salvamontiştii din Harghita au reabilitat, în această vară, aproximativ 500 km de trasee turistice, în unele zone intervenţia fiind dificilă. Potrivit șefului Serviciului Salvamont Harghita, Fekete Ors, cele mai mari lucrări s-au făcut în Cheile Vârghişului, unde au fost schimbate sau reparate mai multe poduri, și au fost redeschise traseele spre Piatra Singuratică, afectate de doborâturile de arbori din 2020. (C. Z.)



.jpg)