Numărul persoanelor din Italia cu vârste de peste 100 de ani a crescut cu 30% în ultimii 10 ani, în timp ce rata natalităţii a continuat să scadă, informează Reuters. În 2024 erau peste 22.000 de italieni în
Trei din zece români se află în situația de „sărăcie energetică”
Potrivit unei analize realizate de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE), citată de Agerpres, fenomenul sărăciei energetice s-a acutizat în țara noastră, în contextul pandemiei, trei din zece gospodării fiind afectate. Aceşti consumatori au ajuns în sărăcie energetică, în 2020, după ce au cheltuit peste 10% din venituri doar pentru plata facturilor la energie. Totodată, două din zece gospodării suferă de ceea ce se numeşte „sărăcie energetică ascunsă”, reducându-şi mult consumul din cauza veniturilor mici.
Experții ORSE atrag atenția că, în contextul actual, al suprapunerii crizei energetice peste efectele perioadei de pandemie, este de aşteptat ca aceste procente să crească, fiind necesare măsuri pentru atenuarea efectelor, cum ar fi „îmbunătăţirea eficienţei energetice la nivelul gospodăriilor şi utilizarea sporită a energiei regenerabile, prin instrumente ţintite”. Combaterea sărăciei energetice nu reprezintă un obiectiv clar formulat în nici un program guvernamental de reabilitare termică, mai arată reprezentanții ORSE.
Analiza a fost efectuată pe baza datelor din Ancheta Bugetelor de Familie 2020, realizată de Institutul Naţional de Statistică. Iniţiat de Centrul pentru Studiul Democraţiei, ORSE este un think-tank ce funcționează ca și centru acreditat în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj.