Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Trenuri suplimentare în perioada 31martie-6 aprilie
Zece trenuri de călători vor fi introduse suplimentar în circulaţie, în perioada 31 martie-6 aprilie, cu prilejul sărbătorilor pascale, pentru destinaţiile cele mai solicitate, informează CFR Călători. Potrivit CFR Călători, în perioada menţionată, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu peste 40 de vagoane, pe cele mai importante relaţii. În ceea ce priveşte programul agenţiilor de voiaj CFR, societatea menţionează că pe data de 5 aprilie (a doua zi de Paşti) acestea vor fi închise. CFR Călători precizează că, începând cu data de 1 aprilie, agenţiile de voiaj CFR din Turda şi Dej îşi vor închide definitiv activitatea, iar de la data de 22 martie s-a redeschis agenţia de voiaj CFR din Eforie Nord, având program de lucru cu publicul de luni până vineri, între orele 9:00 şi 16:30.