Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Trenurile Zăpezii”, o alternativă la aglomerația din trafic
Iubitorii sporturilor de iarnă, dar nu numai, au bilete la preț redus, în perioada 10 ianuarie - 28 februarie 2022, prin oferta „Trenurile Zăpezii”, disponibilă la trenurile InterRegio CFR Călători, care circulă spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, informează operatorul național feroviar, potrivit Agerpres.
„«Trenurile Zăpezii» reprezintă o alternativă rapidă şi verde la aglomeraţia din trafic, în special pe Valea Prahovei, datorită duratei scurte a călătoriei cu trenurile InterRegio CFR Călători din Capitală”, susţin reprezentanţii companiei. Astfel, cu trenurile de pe ruta București Nord - Brașov se ajunge din Capitală în staţiuni în mai puţin de 2 ore şi jumătate.
Reducerea este de 25% din tarif pentru toate călătoriile pe rută directă, de luni până joi, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinaţie gările Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov, Vatra Dornei sau Vatra Dornei Băi hc.
„Tariful de rezervare a locului de 3,90 lei/loc se plăteşte integral. De exemplu, preţul biletului cu această ofertă pe ruta Bucureşti - Predeal este de 30,6 lei, cu 8,9 lei mai puţin faţă de preţul întreg, pentru ruta Constanţa - Braşov preţul biletului este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin faţă de preţul întreg, iar pentru ruta Bucureşti Nord - Vatra Dornei preţul biletului este de 76,65 lei, cu 24,25 lei mai puţin faţă de tariful întreg”, transmite CFR Călători.
Biletele la preţ redus se pot achiziţiona online, de pe cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă a CFR Călători; de la automatele de vânzare de bilete din gări; de la casele de bilete din gări şi agenţiile CFR; de la agenţii de turism. (C. Z.)