Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Turcia vrea să importe animale din România, pentru a reduce preţul la carne
Turcia va importa animale în viu din 4-5 ţări alese de Guvern, precum Bulgaria şi România, pentru a reduce preţurile la carne, care au avansat cu peste 50% în ultimul an, potrivit ministrului turc al Economiei, Ali Babacan. "Preţurile la carne din Turcia sunt cu mult peste cele din Europa", a spus Babacan, adăugând că importurile de carne vor continua până ce preţurile vor fi coborâte la "niveluri rezonabile", potrivit agenţiei de presă Anatolia. Executivul de la Ankara a decis recent să stopeze avansul preţurilor la carne, premierul declarând în şedinţa cabinetului că "Guvernul nu are dreptul să privească cum cetăţenii cumpără carne la asemenea preţuri". Remediul urmează să vină sub forma importurilor, însă doar discuţiile au fost suficiente pentru a determina temperarea preţurilor, scrie cotidianul "Hurriyet". Ministrul Agriculturii, Mehdi Eker, a declarat că cercetarea privind importurile va fi finalizată într-o săptămână. "Cred că preţurile cresc din cauza speculatorilor", a spus Eker, oficialul turc fiind de părere că proprietarii de animale amână sacrificarea acestora pentru a majora preţurile. Potrivit analistului Tevfik Aksoy, preţurile pentru carnea de vită au crescut cu 36% anul trecut în Turcia, în timp ce în aproape toate celelalte state au scăzut cu până la 7%.