Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ucraina pregăteşte expulzarea a doi diplomaţi români
▲ Cele două ţări vecine îşi expulzează reciproc ataşaţii militari, după descoperirea unei reţele de spionaj la Bucureşti ▲ Ucraina este scandalizată de încălcarea uzanţelor diplomatice de către partea română ▲ Presa de la Kiev vehiculează acuzaţii grave la adresa României ▲
Tensiunile diplomatice dintre Kiev şi Bucureşti au reizbucnit, pe fondul recentului scandal de spionaj care dus la expulzarea a doi oficiali ucrainieni de către partea română. Iritaţi deja de efectele procesului de la Haga, politicienii din ţara vecină sunt acum nemulţumiţi de modul în care autorităţile de la Bucureşti au tratat pe cei doi reprezentanţi ucraineni declaraţi persona non grata. Iritaţi de comportamentul românilor Ministerul Apărării de la Kiev a declarat joi, pentru NewsIn, că România nu a respectat procedurile diplomatice în cazul celor doi diplomaţi ucraineni expulzaţi şi nu a comunicat oficial motivele acestei decizii, iar Kievul se consideră, în consecinţă, neîndreptăţit şi va avea o reacţie pe măsură. Contactat de NewsIn, biroul de presă al Ministerului ucrainean al Apărării a confirmat că doi diplomaţi ucraineni au fost expulzaţi de România, însă afirmă că Bucureştiul nu a respectat procedurile obişnuite în asemenea cazuri şi nu a explicat motivele pentru care a recurs la un asemenea gest. În consecinţă, a arătat ofiţerul de presă, Ucraina este pe cale să răspundă în mod adecvat, întrucât consideră că este neîndreptăţită. „Poate că există motive pentru o asemenea expulzare, dar acestea nu au fost comunicate oficial“, a declarat pentru NewsIn reprezentantul Ministerului Apărării de la Kiev. „Dacă ar fi fost repectate normele diplomatice, reacţia Ucrainei ar fi fost alta“, a completat oficialul ucrainean. Prin urmare, reacţia părţii ucrainene va fi adecvată, dar încă nu a fost luată o decizie concretă din partea factorilor politici responsabili, a precizat purtătorul de cuvânt. Măsuri dure la Kiev În replică la declararea persona non grata în România a doi diplomaţi ucraineni implicaţi într-o afacere de spionaj, autorităţile ucrainene ar fi decis să expulzeze doi diplomaţi români - ataşatul militar colonel Radu Filip şi secretarul Consulatului general al României din Cernăuţi, Iustinian Focşa. Diplomaţii români ar fi „depus eforturi vizând diseminarea sentimentelor unioniste şi separatiste în mediul vorbitor de limbă română din Ucraina“ şi ar fi „realizat pe ascuns finanţarea unor organizaţii publice şi asociaţii culturale care fac propagandă ideilor anti-ucrainene“, susţine interlocutorul ziarului „Ukrainskaia Pravda“, despre care publicaţia nu precizează dacă face aceste afirmaţii în nume propriu sau citează o poziţie care urmează să fie exprimată oficial. În acelaşi timp, potrivit acestuia, ei ar fi făcut rost de „informaţii tendenţioase referitoare la organele puterii de stat din Ucraina, cu scopul utilizării acestora în cadrul unor măsuri îndreptate spre discreditarea ţării pe plan internaţional“. Sursa anonimă a publicaţiei menţionate mai reproşează autorităţilor de la Bucureşti că, „în cooperarea cu Ucraina, recurg activ la standarde duble: pe de o parte, ca ţară membră a UE şi NATO, România îşi demonstrează activ sprijinul pentru integrarea euroatlantică şi europeană a Ucrainei, iar pe de alta, se foloseşte de instrumentele corespunzătoare ale UE şi NATO pentru a se amesteca în afacerile interne ale Ucrainei, folosind tactica modelării unor abordări artificiale pentru a acuza ţările vecine - între care şi Ucraina, unde locuieşte o comunitate românească - de nerespectarea drepturilor minorităţilor“.