Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE: 7% dintre europeni iau antidepresive
Şapte la sută dintre locuitorii Uniunii Europene sunt consumatori de antidepresive, arată cel mai recent Eurobarometru referitor la sănătatea mintală în statele Uniunii Europene, care mai relevă un "decalaj de fericire" între nordul bogat al Europei şi ţările mai sărace din sud, centru şi est. Dacă, în Suedia, 90% din locuitori au răspuns că "niciodată" sau "rar" se simt "atât de deprimaţi încât nimic nu îi poate înveseli", în România şi Grecia procentul a fost de 56%, iar în Italia, 57%. Portughezii sunt cetăţenii europeni cei mai dependenţi de antidepresive, 15% dintre ei recurgând la astfel de medicamente în ultimele 12 luni, la polul opus aflându-se germanii, grecii (3%) şi bulgarii (4%).