Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE poate acoperi doar o treime din necesarul de biocombustibil
Uniunea Europeană (UE) ar putea acoperi, din producţie proprie, doar o treime din biocombustibilii necesari îndeplinirii obiectivului pentru anul 2020 privind carburanţii folosiţi la transport, ceea ce va duce la importuri masive, se arată într-un raport al Agenţiei Europene de Mediu, citat de Reuters. UE şi-a propus ca 10% din combustibilii utilizaţi pentru transport să provină din surse regenerabile, până în 2020. Criticii susţin că această măsură va intensifica defrişările în statele în curs de dezvoltare şi va duce la majorarea preţurilor alimentelor. Raportul, trimis către cele 27 de state membre ale blocului comunitar, susţine că cel mai eficient şi sustenabil scenariu arată că UE va acoperi din producţie internă doar 3,4% din necesarul de biocombustibil pentru transport, până în 2020. Un purtător de cuvânt al Agenţiei Europene pentru Mediu a declarat că raportul se află încă în stadiu incipient şi că nu va fi publicat până în septembrie. Reprezentantul Agenţiei a refuzat să discute detaliile, dar a afirmat că cifra finală ar putea fi mai mare, întrucât scenariul nu include efectele majorării preţurilor, comerţului internaţional etc. Claude Turnes, un important parlamentar european, a declarat că sprijină schimbarea ţintei UE privind biocombustibilii, astfel încât doar 4% din combustibilii necesari transporturilor să provină din surse regenerabile, până în 2015. Obiectivul UE a devenit extrem de controversat în contextul majorării preţurilor la alimente şi al temerilor legate de defrişarea pădurilor. Potrivit unui raport confidenţial al Băncii Mondiale (BM), citat de „The Guardian“, biocombustibilii au cauzat majorarea preţurilor alimentelor la nivel mondial cu 75%, cu mult peste nivelul anticipat. UE încearcă să evite asemenea efecte secundare prin fixarea unor criterii sociale şi de mediu stricte. Obţinuţi din cereale, plante oleaginoase şi zahăr, carburanţii „ecologici“ pot contribui la reducerea dependenţei faţă de combustibilii fosili, precum şi a emisiilor de dioxid de carbon.