Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Un fan Mussolini, șeful Senatului italian
Ignazio La Russa (75 de ani), supranumit Rasputin al extremei drepte din cauza părului lung şi bărbii negre cu care se afişa în tinerețe, a fost ales președintele Senatului italian, devenind astfel al doilea om în stat după preşedinte, relatează AFP. El este un apropiat al viitorului premier Giorgia Meloni, împreună cu care a creat Fratelli d’Italia. La Russa poartă, datorită tatălui său Antonino, fost secretar al Partidului naţional fascist, și prenumele lui Mussolini, Benito. În 2018, Il Corriere della Sera i-a filmat colecţia de relicve fasciste, statui şi medalii ale lui Mussolini, fotografii şi cărţi despre Cămăşile negre, Italia colonială etc. (C. Z.)



.jpg)