Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un nou serviciu de transfer de bani la Poşta Română
Poşta Română pune la dispoziţia clienţilor o nouă cale de transmitere a banilor din Germania către beneficiarii din România, serviciul de transfer de bani Eurogiro Cash International (ECI), pe relaţia Germania-România, informează Poşta Română. Acesta permite clienţilor să primească numerar, din Germania, la ghişeul oficiului poştal. Tranzacţiile se realizează în sistem rapid şi în condiţii de siguranţă a sumelor băneşti, având ca suport un sistem electronic de transfer de sume.
Valoarea maximă admisă a unui transfer prin ECI sosit spre achitare, din Germania, este de 550 de euro, iar banii pot fi ridicaţi de beneficiar prin toate oficiile poştale informatizate din România, indiferent de domiciliul acestuia. Pentru ridicarea sumei transmise, destinatarul trebuie să cunoască în acel moment o serie de informaţii transmise de către expeditor: numele şi prenumele expeditorului, valoarea expediată, moneda, ţara, oraşul de origine al transferului şi numărul unic de prezentare al transferului. De asemenea, beneficiarul trebuie să prezinte un act de identitate valabil.