Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Uzina Ford de la Craiova va fi oprită 7 zile
Uzina Ford de la Craiova va întrerupe producţia pentru şapte zile în luna septembrie, perioadă în care angajaţii se vor afla în şomaj tehnic, din cauza scăderii de vânzări de pe piaţa auto, anunţă reprezentanţii companiei.
„Ca reacţie la situaţia precară a pieţei europene, Ford România ajustează volumele de producţie ale uzinei de la Craiova şi are în plan oprirea producţiei pentru şapte zile în luna septembrie, în cadrul Secţiei operaţiuni vehicule. B-MAX continuă să fie cel mai bine vândut monovolum de dimensiuni mici din Europa, dar, per total, piaţa auto continuă să scadă comparativ cu anul precedent“, se menţionează în comunicatul transmis de reprezentanţii Ford.
Conform contractului colectiv de muncă, în perioada în care se află în şomaj ethnic, angajaţii primesc 80 la sută din salariu. Potrivit unor reprezentanţi ai companiei, la uzina Ford din Craiova lucrează aproximativ 4.000 de angajaţi, iar în şomaj tehnic se vor afla circa 2.500 de persoane din Secţia operaţiuni vehicule.
Ford România a început în luna aprilie producţia de serie a noului motor EcoBoost de 1,5 litri motorul EcoBoost de 1,5 litri, al doilea motor construit la uzina de motoare din Craiova, în care Ford a investit peste 230 milioane de euro, precedentul fiind EcoBoost de 1 litru.