Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Va fi refăcut un zid al cetății Sighișoara
Zidul de incintă al Cetăţii Medievale Sighişoara, care s-a prăbuşit pe o porţiune de 4,6 metri în zona Tronsonului 11, în urmă cu doi ani, urmează să fie refăcut în cadrul proiectului „Ambulanţa pentru Monumente“ de către Asociaţia „Monumentum“, care a preluat deja amplasamentul de la Primăria Sighişoara. Din documentaţia istorică existentă - planuri ale cetăţii din anul 1750 - rezultă că, în zona prăbuşirii zidului de incintă, în vechime au avut loc alunecări de teren, iar lucrările edilitare de refacere au fost efectuate în anul 1858.
(Cristina Zamfirescu)



.jpg)