Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Veniturile din agricultură obţinute în 2007 trebuie declarate la Fisc până pe 15 mai
Contribuabilii care au realizat, în 2007, venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesii libere, venituri din proprietate intelectuală, din transferul titlurilor de valoare) şi din activităţi agricole (Declaraţia 221) trebuie să depună declaraţiile de venit până pe data de 15 mai 2008, potrivit Calendarului Obligaţiilor Fiscale privind Impozitul pe venit, publicat pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Totodată, contribuabilii care realizează venituri din salarii şi care au efectuat cheltuieli pentru acordarea de burse private şi solicită restituirea acestora, cei care doresc ca o sumă din impozitul anual să fie destinată pentru sponsorizarea organizaţiilor nonprofit, precum şi cei care solicită deducerea din veniturile impozabile din salarii, obţinute la funcţia de bază, a cheltuielilor efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ vor depune până pe 15 mai cererea privind destinaţia sumei, reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ (formularul 230). Plătitorii de venituri din dividende, dobânzi, din lichidarea sau dizolvarea unei persoane juridice, precum şi plătitorii de venituri din jocuri de noroc şi de premii în bani, pensii vor depune declaraţiile privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit (formular 205), până la data de 30 iunie. Calcularea, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile sub formă de dividende în cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţiilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, vor fi efectuate până la 31 decembrie. Asociaţiile fără personalitate juridică au obligaţia depunerii declaraţiei anuale de venit până la data de 15 martie a anului.