Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Viitorul SUA, grav ameninţat de abandonul şcolar

Viitorul SUA, grav ameninţat de abandonul şcolar

Data: 18 Iunie 2008

În Statele Unite ale Americii, 3 din 10 elevi care frecventează şcolile publice nu termină gimnaziul, adică nu obţin o „High School Diploma“ (diplomă de terminare a liceului) care, la fel ca bacalaureatul, marchează încheierea studiilor şcolare. Aceste date au fost prezentate într-un studiu realizat de un centru de cercetare american în domeniul educaţiei, EPE Research Center. Procentul celor care nu termină ciclul secundar este mai ridicat în centrele oraşelor mai sărace, unde numai 64,4% dintre elevi îşi termină liceul cu o diplomă. Pe de altă parte, în periferiile rezidenţiale rata absolvenţilor de liceu este de 75%, în timp ce în mediul rural 73,2% dintre elevi îşi încheie cu succes stagiul gimnazial.

Nivelul reuşitei naţionale este de 69,9%, ceea ce înseamnă că aproximativ 1,2 milioane de elevi nu îşi definitivează studiile şcolare. Cu excepţia elevilor de origine asiatică, în rândul cărora rata de promovabilitate depăşeşte 80%, restul minorităţilor care trăiesc pe pământ american stau destul de prost la acest capitol, relevă studiul citat. Astfel, în rândul comunităţii indiene doar o jumătate dintre elevi îşi obţin diploma la sfârşitul stagiului secundar. În rândul populaţiei de culoare, rata de reuşită este plafonată la 53,4%, faţă de cele 76,2 de procente plasate în dreptul elevilor albi. Printre cele aproximativ 50 cele mai importante aglomerări urbane americane, aproape 10 oraşe au o rată de promovabilitate de mai puţin de un elev din doi în şcolile amplasate în centrele urbane. Cel mai elocvent caz în acest sens este oraşul Baltimore, din statul Maryland, unde numai un elev din trei reuşeşte să-şi obţină diploma.