România se clasează pe locul 22 din 25 de ţări în ceea ce priveşte transparenţa datelor legate de istoricul autovehiculelor second-hand importate, reiese din ediţia anuală a Indicelui de Transparenţă,
Vlădescu: “Pensiile vor fi impozitate, dacă va exista o decizie politică”
Pensiile mici, sub 1.000 de lei, ar putea fi impozitate dacă va exista o decizie politică în acest sens, a declarat ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. "Deocamdată, sistemul de taxe şi impozite rămâne cum s-a stabilit. Dacă va exista o decizie politică privind impozitarea pensiilor, va fi implementată", a spus Sebastian Vlădescu. Ministrul a afirmat, în mai multe rânduri, că impozitarea tuturor veniturilor în România este "o necesitate absolută" şi, chiar dacă nu se poate aplica acum, "la un moment dat se va întâmpla, pentru că România nu taxează acum toate veniturile". În prezent, pensionarii plătesc impozit pe venit de 16 la sută pentru partea de pensie ce depăşeşte 1.000 de lei, iar pensiile sub acest plafon sunt scutite de impozit.


