Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Vremea în zilele de Paşti
Temperaturile vor creşte uşor începând cu 19 aprilie, acestea atingând săptămâna viitoare normalul termic al perioadei. În unele regiuni, precum Transilvania şi Dobrogea, va ploua pe arii relativ extinse şi săptămâna viitoare.
Începând cu 19 aprilie, în unele regiuni ale ţării, valorile temperaturilor vor urca uşor spre normalul termic al perioadei, potrivit prognozei emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă până la data de 27 aprilie. Totodată, ploile vor fi prezente, în general, pe tot parcursul intervalului amintit. În Crişana, începând cu 18 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, iar pe parcursul săptămânii viitoare valorile termice diurne se vor încadra, în medie, între 18 şi 21 de grade. Ploile însemnate cantitativ vor cădea până în 22 aprilie, după această dată probabilitatea precipitaţiilor fiind mai redusă, potrivit meteorologilor.
În Transilvania, după o răcire accentuată, temperaturile vor începe să crească uşor începând cu sfârşitul acestei săptămâni, însă va continua să plouă pe arii relativ extinse. Cantităţi mai mari de apă sunt aşteptate şi în zilele de 18 şi 22 aprilie.
În Maramureş, temperaturile vor creşte din nou spre 16 grade la acest sfârşit de săptămână, iar săptămâna viitoare vremea se va menţine uşor mai caldă decât ar fi normal în a treia decadă a lunii aprilie. Potrivit meteorologilor, probabilitatea de apariţie a ploilor în zilele de Paşti se menţine ridicată, însă acestea vor fi slabe şi se vor semnala pe spaţii mai restrânse.
Mediile temperaturilor diurne din Moldova au început să crească uşor începând cu 17 aprilie, iar săptămâna viitoare valorile termice se vor apropia de normele climatologice. Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată în fiecare zi, precipitaţii mai însemnate cantitativ se vor înregistra la acest sfârşit de săptămână, respectiv 18, 19 aprilie.
În Dobrogea, din 19 aprilie vremea se va încălzi treptat, media maximelor termice ajungând la valoarea de 18 grade la sfârşitul săptămânii viitoare. Minimele nocturne vor oscila în jurul a 7 grade în această săptămână, apoi vor creşte până la medii de 9-10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată şi în următoarele zile.
Pentru zona Munteniei, media temperaturilor diurne va creşte din nou până la 18 grade în data de 20 aprilie, iar săptămâna viitoare valorile termice diurne şi nocturne vor fi apropiate de mediile climatologice specifice perioadei, ceea ce înseamnă maxime de 19-20 de grade şi minime de 7-8 grade. Până pe data de 23 aprilie va mai ploua pe arii relativ extinse, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate până pe 19 aprilie. În celelalte zile probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai redusă.
În Oltenia, vremea va fi normală din punct de vedere termic la sfârşitul acestei săptămâni, iar de luni, 21 aprilie, temperaturile vor continua să crească uşor ajungând până la valori medii de 20 de grade. Potrivit prognozei ANM, în intervalul amintit va ploua aproape zilnic.
În zona montană vremea se menţine rece, cu temperaturi nocturne negative la acest sfârşit de săptămână, media maximelor diurne urmând să crească abia săptămâna viitoare, când se vor înregistra temperaturi în jurul valorii de 11 grade. Zilnic vor fi posibile precipitaţii pe arii relativ extinse, în general slabe, cu menţiunea că până în 19 aprilie vor predomina ninsorile, iar cantităţile vor fi mai însemnate.
Prognoza ANM, valabilă până la data de 27 aprilie, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.