Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Vremea rămâne neobişnuit de caldă
Regimul termic va rămâne unul neobişnuit de cald pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce nu vor scădea sub 4 grade Celsius, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 13-26 ianuarie 2014. De asemenea, meteorologii menţionează că, în majoritatea regiunilor, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, dar şi mixte, şi îşi vor face apariţia sporadic după data de 15 ianuarie. La munte, până la jumătatea săptămânii viitoare, mediile temperaturilor maxime vor fi pozitive şi se vor situa între 2 şi 4 grade, apoi vor începe să scadă sub 0 grade. Media minimelor nocturne se va menţine negativă în ambele săptămâni, iar cele mai reci nopţi vor fi la începutul şi la finalul intervalului de prognoză. Trecător, vor fi precipitaţii mixte, iar spre final, mai ales sub formă de ninsoare. Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 13-26 ianuarie 2014, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată din Reading, Anglia.