Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ziua Limbii Române, sărbătorită în comunităţile istorice
Instituţiile de cultură din ţară şi diaspora vor sărbători, la 31 august, Ziua Limbii Române, o iniţiativă ce datează din 2011, când a fost votată de parlamentarii români. La aceeași dată este celebrată, în Republica Moldova, încă din 1990, sărbătoarea „Limba noastră”. Cu această ocazie, în special în diasporă şi în comunităţile de români din Serbia, Bulgaria şi Ucraina, se desfăşoară manifestări cultural-educative. În data de 30 august, în Serbia - Timoc, la Podgorac (Bolievaţ), va avea loc un concert de muzică populară românească, susţinut de Mariana Căpitănescu, un recital de muzică bisericească al Protopopiatului Daciei Ripensis, „Sfântul Mucenic Ioan Valahul”, şi un recital de poezie susţinut de copiii şi tinerii care participă la cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizate lunar de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni în cadrul parohiilor româneşti din localităţile Bor, Gornjane, Metovnita, Negotin, Malainiţa, Bobovo, Golubac. Evenimentele sunt organizate de IEH în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Asociaţia pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”. Ziua Limbii Române va fi marcată şi în comunităţile istorice din Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova. La Ismail, în Ucraina, vor fi oferite gratuit 200 de exemplare din volumul „Albinuţa” de Grigore Vieru.