Căsătoria, sărbătoarea bucuriei şi a iubirii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate

Un articol de: Miladin Mitrovici - 28 Iunie 2013

Cununia consfinţeşte viaţa de familie, ridicând-o la cel mai înalt rang. Căsătoria şi familia sunt fundamentul unei societăţi sănătoase. Cei care nu înţeleg sensul căsătoriei îşi riscă propria fericire şi viitorul naţiunii lor.

Potrivit învăţăturii Bisericii, la baza legăturii familiale se află căsătoria şi dragostea din căsătorie. În această iubire îşi au rădăcina toate celelalte tipuri de dragoste din familie: paternă şi maternă, cea pentru copii, precum şi cea fraternă. Acolo unde nu a avut loc căsătoria, acolo nu putem vorbi despre familie.

Având în vedere importanţa deosebită a căsătoriei şi a iubirii conjugale în viaţa unei persoane, precum şi răspândirea opiniilor eronate şi dăunătoare moralităţii şi societăţii cu privire la căsătorie, este necesar să se cunoască condiţiile în care căsătoria slujeşte cu adevărat binele omenirii.

Ca taină instituită de Dumnezeu, căsătoria creştină, prin caracteristicile şi prin sarcinile ce revin soţilor, se distinge prin curăţie şi desăvârşire, duhovnicie şi sfinţenie. Căsătoria creştină, ca unire a două persoane, mai presus de orice, trebuie să fie unirea unui bărbat cu o femeie. Fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său, ne învaţă Apostolul Pavel (I Cor. 7, 2). În plus, dacă Dumnezeu ar fi vrut, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ca bărbatul să-şi părăsească soţia şi să ia alta, atunci ar fi creat un bărbat şi mai multe femei. Particularităţile căsătoriei creştine sunt unitatea şi integritatea, întăreşte Sfântul Grigorie Teologul: Dumnezeu Însuşi, turnând dragoste în adâncurile bărbatului şi ale femeii, i-a determinat să aspire unul către celălalt. Dar pentru ca să nu se întâmple ca orice femeie să tindă spre orice bărbat, El a pus o limită poftei - căsătoria - acest frâu pentru cei care nu cunosc limitele materiei. Astfel, soţul şi soţia, potrivit învăţăturii Bisericii, formează un singur organism viu. Aşa cum un organism spintecat moare, aşa şi uniunea maritală este zdrobită prin poligamie sau poliandrie, îşi pierde viaţa şi sensul.

„Când spun cuiva «Te iubesc» spun de fapt: «Vei trăi veşnic, tu nu vei muri niciodată...»“

Ca legătură strânsă, unită şi indisolubilă, căsătoria creştină impune soţului şi soţiei îndatorirea iubirii sincere. În Sfânta Scriptură, căsătoria este prezentată prin expresii ca: bucurie nemărginită, deplinătatea fericirii. În plus, este sărbătoare a bucuriei şi a iubirii, aşa cum remarcă Apostolul Pavel în prima sa epistolă către Corinteni. Totuşi, dragostea creştină, după cuvintele Sf. Tihon, patriarhul Moscovei, spre deosebire de îndrăgostire, nu este doar un sentiment, ci o unire profundă, care, pentru a se menţine, necesită strădanie.

Sensul creştin al căsătoriei este frumos exprimat de către filosoful şi dramaturgul francez Gabriel Marcel: „Când spun cuiva «Te iubesc» spun de fapt: «Vei trăi veşnic, tu nu vei muri niciodată...»“. Dragostea este identică cu veşnicia, nu poate niciodată să se sfârşească. În această înţelegere, căsătoria creştină nu este o parte din aparatul de stat, ci starea în care două persoane se unesc într-un întreg, nu pentru o scurtă perioadă de timp, ci pentru toată viaţa. Potrivit învăţăturii creştine, căsătoria este indisolubilă, căci pe soţ şi pe soţie îi uneşte Însuşi Dumnezeu.

Vorbind despre căsătorie, Sfântul Nicolae Velimirovici scrie că, în afară de iubire ca înclinaţie duioasă, arzătoare şi liniştită, această relaţie se caracterizează prin încredere şi fidelitate a unuia faţă de celălalt.

În zilele noastre, moda convieţuirii bărbatului cu femeia fără încheierea căsătoriei devine o tendinţă aflată în creştere. Din punct de vedere creştin, această „modă“ este o ameninţare reală pentru instituţia familiei şi promovează degradarea generală a societăţii. Ceea ce cândva se numea viaţă în păcat, şi era chiar interzis prin lege, în majoritatea ţărilor de astăzi este perceput ca fiind ceva extrem de firesc.

Un angajament puternic de a iubi o persoană

Cei care decid să trăiască în concubinaj de multe ori preferă să nu-şi iubească partenerul în deplină dăruire, ci lasă loc pentru „manevre“, nedorind să-şi restrângă libertatea şi independenţa. Acest lucru generează instabilitatea vieţii de familie şi afectează atât relaţia dintre parteneri, cât şi pe cea cu copiii. Cu toate acestea, în căsnicie, după cum scrie protopopul Artemii Vladimirov, „dragostea adevărată nu îl înrobeşte pe om, ci caută să respecte în el libertatea aceea măreaţă care este trăsătură a chipului lui Dumnezeu“.

În afara căsătoriei, copiii sunt rareori doriţi, fiind născuţi întâmplător, „din greşeală“. Se cuvine să vorbesc şi despre consecinţele pe care le implică lucrul acesta: cel puţin, aceşti copii vor fi lipsiţi de dragostea părintească. Mai mult decât atât, adesea în cuplurile necăsătorite sarcina se încheie prin avort, adică prin uciderea copilului, în timp ce naşterea de copii în cuplurile căsătorite, de obicei este dorită şi reprezintă cununa relaţiei lor.

Tinerii care au păreri romantice despre locuirea împreună fără taina cununiei ar trebui să se gândească şi la consecinţe. Mitropolitul Antonie Bloom spune că „într-o lume în care totul este în dezordine, căsnicia este locul în care două persoane, datorită faptului că s-au îndrăgostit, devin una, locul unde neînţelegerile iau sfârşit, unde începe existenţa vieţii în unitate“. Unire a bărbatului cu femeia, căsătoria este începutul iubirii reciproce pe care soţii trebuie să o cultive şi să o desăvârşească, ea creşte rostul familiei şi ridică relaţiile din cadrul ei la un nivel superior. Aceasta nu este o simplă vieţuire în comun, ci un angajament puternic de a iubi o persoană, în ciuda tuturor neajunsurilor şi slăbiciunilor sale. În aceasta constă şi frumuseţea căsătoriei: nu admite îndoiala, nici cale de întoarcere şi nu face decât să păstreze, să păzească şi să conducă spre desăvârşire unirea celor doi.