Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Episcopii austrieci, împotriva căsătoriilor homosexuale
Conferinţa episcopilor catolici austrieci s-a declarat împotriva noii legislaţii a ţării, după care căsătoriile homosexuale sunt recunoscute, informează Catholic News Agency. „Legea aceasta nu este potrivită şi nici necesară, deoarece existau destule articole legislative care protejau căsătoriile homosexuale. Potrivit AFP, noua lege austriacă, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2010, prevede recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi înscrierea lor în registrele oficiale. Partenerii pot lua numele celuilalt, dar nu vor avea dreptul la inseminare artificială şi adopţie de copii. Totuşi, sunt prevederi legate de taxe, moştenire, pensie şi pensie alimentară, 37 de drepturi rămânând strict ale perechilor bărbat-femeie. Preşedintele Conferinţei episcopilor austrieci, Arhiepiscopul de Viena Christoph Schonborn, a spus că aspectul pozitiv al legii este că nu pune semnul egal între căsătoriile homosexuale şi mariajele adevărate. Cu toate acestea, a continuat el, „noua lege are consecinţe imprevizibile pentru întreaga societate“.


