Grija pentru copii e aducerea lor în faţa Domnului

Ca să înţelegem pe deplin că orice lucru şi orice persoană în viaţa noastră este un dar de la Dumnezeu, avem nevoie să le punem înaintea lui Dumnezeu pe deplin, aşa cum spune Sf. Efrem Sirul: "Căci numai punerea înainte cea desăvârşită o cere de la noi Dumnezeu şi El ne va da putere şi biruinţă." Este valabil acest lucru şi în ceea ce priveşte copiii.

Probabil cunoaşteţi multe persoane care nu văd astfel lucrurile. În special cu copiii. Îşi doresc atât de mult să prevină orice întâmplare neplăcută în viaţa copiilor, încât unii sunt în stare să nu-i lase să urce în maşina altor părinţi. Nu le îngăduie copiilor să exploreze lumea - nu fără ei în preajmă. Le este frică. Le este frică de lucruri care li s-ar putea întâmpla copiilor.

Şi totuşi, avem nevoie să ne punem copiii înaintea lui Dumnezeu. El i-a făcut. El îi cunoaşte. El îi iubeşte de milioane de ori mai tare decât ne putem noi închipui. Uneori, citim versetele 38-39 din capitolul 8 al Epistolei către Romani ca şi cum s-ar referi doar la noi. Uităm că şi pe copiii noştri îi iubeşte tot la fel: "Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru."

"În iubire nu este frică"

Noi ţinem aceste daruri - copiii noştri, pe care Dumnezeu îi iubeşte atât de mult - şi credem că îi deţinem. Pentru că, de fapt, ne purtăm faţă de ei ca şi cum ar fi proprietăţile noastre.

Deseori, gândim că rolul primordial al unui părinte este protejarea copilului. Cu siguranţă, face parte din îndatoririle noastre să avem grijă de proprii copii şi să prevenim răul, atunci când este posibil. Dar dacă trăim cu iluzia că putem preveni în vreun fel durerea din viaţa lor, ne vom trăi vieţile într-o mare frică. Şi dacă îi cocoloşim să nu trăiască nici măcar consecinţele normale (mai dureroase) ale unor acte pe care le-au făcut, le furăm capacitatea de a învăţa să ia decizii în viaţă. Orice decizie pe care o luăm în locul copiilor este una pe care ei nu şi-o pot asuma.

Înseamnă că de acum copilul meu va ajunge să fie tratat incorect uneori la şcoală? Cu siguranţă, se va întâmpla şi asta, măcar o dată. Dar am nevoie să-l încredinţez lui Dumnezeu, împreună cu toate fricile mele. Uneori, confundăm dragostea cu frica. Dar ajungând la aceasta, contrazicem spusele Sfântului Apostol Ioan cu privire la dragoste, care spune: "În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire."

(I In. 4, 18)

Dacă aveţi dificultăţi la a vă încredinţa copiii lui Dumnezeu, gândiţi-vă la următorul verset: "Ziua când mă voi teme, voi nădăjdui în Tine. În Dumnezeu voi lăuda toate cuvintele mele toată ziua; în Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: Ce-mi va face mie omul?" (Ps. 55, 3-4). Dumnezeu va avea grijă de copiii noştri. El este de infinite ori mai puternic decât orice om. El ne spune: "Iată îţi poruncesc: Fii tare şi curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge" (Iosua 1, 9). Dar nu va fi doar cu noi, atunci când avem grijă de copiii noştri, ci va fi şi cu ei, atunci când aceştia sunt în afara razei noastre vizuale.

Domnul ne promite că va fi cu noi, pururea

El va fi întotdeauna cu copiii noştri. Viaţa ni se poate sfărâma sub diferite greutăţi. Noi putem cădea. Copiii noştri pot suferi. Şi cu toate acestea, Domnul ne promite că va fi cu noi, pururea. El ne dă nu doar nouă putere să facem faţă realităţilor vieţii, ci şi lor. De aceea, când ne e teamă, ca părinţi, pentru viitorul copiilor, să ne gândim că viitorul tuturor e în mâinile Lui. Să trăim în credinţa aceasta, ocupându-ne cu seriozitate de cele ce ni se cer azi.

Şi mai avem un sprijin, ca părinţi. Maica Domnului, care întotdeauna se roagă pentru toată lumea, va călăuzi cu rugăciunile sale puternice, rugăciunile noastre slabe şi fără nădejde către faţa lui Dumnezeu. Să o rugăm pe ea să ne ajute să punem înaintea lui Dumnezeu copiii, pe care El Însuşi ni i-a dăruit.

"Să ne ascultăm pe noi înşine şi copiii…, dincolo de a ne auzi!"

În ziua de 19 noiembrie, în Bucureşti, în aula ASE, şi în 26 noiembrie, la Iaşi, la Teatrul "Luceafărul", va avea loc a doua ediţie a conferinţei "Ai copil! Învaţă să fii părinte". Programul conferinţei propune şi de această dată o abordare integrată a problemelor în relaţia părinte-copil.

De aceea, fiecare temă va trata cu prioritate una dintre cele trei dimensiuni IQ (inteligenţă mentală), EQ (inteligenţă relaţională) şi SQ (inteligenţa spirituală), integrându-le însă pe toate.

Numai această abordare integrată a relaţiei părinte-copil oferă soluţii viabile în realitatea secolului XXI.

Unul dintre invitaţii care vor conferenţia este psihologul Cristina Neguţ, senior trainer si consultant cu experienţă. A construit şi condus traininguri pentru peste 1.450 de participanţi din diverse arii profesionale: educatori, învăţători, profesori, elevi şi studenti, jurnalişti, medici şi asistente medicale, manageri de proiecte, voluntari, politişti şi controlori de trafic aerian. Formarea în metoda ESPERE i-a desăvârşit parcursul celor 23 ani profesionali. A creat şi coordonează în Habitat Management Team de 3 ani Programul PIA - Şcoală şi ateliere ale comunicării în beneficiul copiilor, program în care se descoperă şi se deprind cunoştinţe şi abilităţi de relaţionare pentru părinţi şi dascăli, din şcoli şi grădiniţe private şi de stat din România. Rămâne o pasionată de natură şi … de natura umană.

Participând la conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte" din 19/26 noiembrie a.c., ascultând-o pe Cristina Neguţ, la final vei: "Descoperi că ai pricepere de a asculta nu doar cu urechile".

"Pătrunde în cele trei registre ale ascultării şi vei începe să le identifici mai atent, reuşind că formulezi mesajele tale autentice şi asertive deopotrivă."