În urmă cu 36 de ani, la 22 decembrie, revolta anticomunistă care izbucnise la Timișoara cu cinci zile înainte s-a extins în întreaga țară. În timpul unui uriaș miting, în cadrul căruia Ceaușescu a fost
70 de ani de la prima transmisie televizată a Premiilor Oscar
În 19 martie 1953 s-a transmis pentru prima dată, prin intermediul televiziunii, ceremonia de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film, cunoscute şi sub denumirea Premiile Oscar. Istoria începe în 16 mai 1929, când a fost organizată prima ceremonie. La început au fost acordate doar șase premii, pentru ca în prezent să se ajungă la 24. Trofeul care însoțește fiecare premiu este o statuetă - un cavaler care ține în mână o spadă cu șase laturi ale lamei înfiptă într-o rolă de film. Numele de Oscar s-a împământenit din 1939, după ce bibliotecara Academiei, Margaret Herrick, ar fi exclamat, la vederea statuetei, că seamănă cu unchiul ei Oscar. Cele 24 de premii Oscar sunt decernate anual de Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului și răsplătesc merite artistice și tehnice din industria filmului. Sunt considerate cele mai prestigioase premii din cinematografia mondială.





