În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Catedrala ortodoxă din Mediaş
Revenirea Ortodoxiei româneşti în prim-planul vieţii religioase din Ardealul aflat sub ocupaţia habsburgică, la iniţiativa neobositului Andrei Şaguna mitropolitul, a pus în faţa clerului ortodox problema redescoperirii rădăcinilor istorice a entităţii religioase pe care o reprezentau.
Umbrită peste un secol de valul greco-catolicismului tot mai latinizant, mitropolitul Şaguna a fost conştient de factorul identitar bizantin de păstrare şi promovare a Ortodoxiei ardelene, care de acum era şi autocefală. Redescoperirea bizantinismului în Ortodoxia de peste Carpaţi s-a încercat prin cultivarea arhitecturii care a stat la baza unei arte proprii Bisericii orientale, un exemplu în acest sens fiind chiar Catedrala de la Sibiu, considerată "Sionul Ortodoxiei ardelene". Genul arhitectonic a fost cultivat mai puţin după Războiul de Reîntregire prin catedralele din Orăştie şi Mediaş, celelalte lăcaşuri de acest rang primind evidente influenţe ale stilului românesc. Un exemplu al arhitecturii bizantine de factură ardeleană este Catedrala din Mediaş, construită între 1929 şi 1935, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril.