În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Cuviosul Iuvenalie Străinul de la Sinai
S-a născut în 1902, în Moineştii Bacăului, într-o familie unde candela era aprinsă tot timpul. La vârsta de 25 de ani intră în obştea Mănăstirii Durău, pentru ca doi ani mai târziu să fie tuns în cinul monahal la Mănăstirea Frăsinei. Cu experienţa acumulată în mănăstirea vâlceană, tânărul Iuvenalie pleacă în 1931 la Muntele Athos, unde se închinoviază la Schitul românesc Prodromu. Aici s-a nevoit în chiliile din jurul aşezământului românesc athonit vreme de şapte ani. Apoi, Cuviosul Iuvenalie merge în pelerinaj în Ţara Sfântă, pe urmele Mântuitorului, pentru ca la Mănăstirea "Sfântul Sava" să-l întâlnească pe Ioan Iacob Hozevitul. Cuviosul Iuvenalie îi rămâne ucenic, amândoi nevoindu-se în Mănăstirea "Sf. Sava". După 1947, cei doi îşi mută locul rugăciunii la Mănăstirea românească "Sf. Ioan Botezătorul" de la Iordan. În 1953, Cuviosul Ioan Iacob se retrage în pustie, la Peştera "Sf. Ana", iar Cuviosul Iuvenalie ajunge egumenul Aşezământului românesc. În 1965, monahul Iuvenalie este hirotonit ieromonah de către patriarhul Justinian Marina, pentru ca cinci ani mai târziu să meargă la Mănăstirea "Sfânta Ecaterina" de la Muntele Sinai. Aici a vieţuit timp de 20 de ani, cu rugăciunea pe buze şi în aspră nevoinţă pustnicească. La vârsta de 90 de ani, Cuviosul Iuvenalie Străinul de la Sinai şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.