În Transilvania, românii, în urma discriminării, au fost lipsiți de o clasă politică în nume românesc, adică ivită din sânul lor și cu activitate în numele lor. De aceea, pentru secole la rând, singurii lo
Episcopul Antim Angelescu al Buzăului
Provenea dintr-o familie de preot din Moşeştii Vechi, jud. Buzău. A fost absolvent al seminariilor "Nifon" şi Central din Capitală, după care a urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti şi cursuri de specializare la Montpellier.
A fost preot la Căbeşti-Tutova, Cândeşti-Buzău, Ruşeţu-Brăila şi la bisericile "Sf. Ilie" şi "Sf. Apostoli" din Brăila şi profesor de religie la Liceul "Nicolae Bălcescu" din acelaşi oraş. A activat ca preşedinte al Asociaţiei Clerului din Brăila şi ca redactor al foii "Viaţa creştină". Pentru că rămăsese văduv şi era cunoscut cu o apreciabilă activitate pastoral-misionară, în 1944 a fost ales episcop al Buzăului, păstorind până în 1979, când s-a retras. În 1948 a fost unul dintre episcopii care a iniţiat catehizarea copiilor în biserici, acţiune care a fost frânată brutal de autorităţile comuniste. De remarcat că a fost episcopul care a jucat rolul de arhiereu la scena încoronării lui Mihai Viteazul din filmul "Unirea", regizat de Sergiu Nicolaescu.



.jpg)