Academia Română va celebra, în 6 aprilie 2026, împlinirea a 160 de ani de la fondare printr-o serie de evenimente. În cadrul şedinței festive, care va avea loc în Aula instituției, vor susține
Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, în atenţia autorităţilor comuniste
Eliberarea monahului Agaton Sandu Tudor în vara lui 1952, dintr-o detenţie pentru o aşa-zisă culpă din vremea războiului, l-a determinat să caute un alt loc de reculegere spirituală.
Iar acest loc a fost la Sihăstria Neamţului, acolo unde se afla unul dintre cei mai recunoscuţi şi mobilizatori duhovnici pe care îi avea Ortodoxia românească în acel moment: Părintele Cleopa Ilie. Cu binecuvântarea şi sfatul duhovnicesc al părintelui Cleopa, călugărul Agaton şi-a luat schima monahală cu numele de Daniil, retrăgându-se la Schitul Rarău. Dar acesta simţea nevoia educării în credinţa creştină a unor tineri cărora li se semăna sămânţa distrugătoare a ateismului. Multele întâlniri ale părintelui au părut suspecte autorităţilor comuniste care au trecut la o urmărire sistematică, inclusiv pe calea filajului, aşa după cum se poate vedea în fotografiile găsite în arhiva fostei Securităţi.


