Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica In memoriam Antonie Plămădeală

In memoriam Antonie Plămădeală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 16 Noiembrie 2011

Acum 85 de ani, în satul Stolniceni, undeva la nord-vest de Chişinău-sufletul Basarabiei, în numeroasa familie a cântăreţului de la biserică, se năştea Leonida, cel care avea să ajungă Antonie, mitropolitul Ardealului. S-a scris mult despre activitatea lui ca ierarh al Bisericii în care fusese botezat, însă prea puţine lucruri poate se cunosc despre locul său de baştină, aşa cum le place basarabenilor să spună. Despre anii şi locul copilăriei avem mărturia marelui ierarh român: "După ce am învăţat să citesc, am descoperit în clopotniţa bisericii o bibliotecă cu vreo cinci rafturi de cărţi. Era literatură populară, cărţi subţiri la care priveam ca la nişte comori extraordinare. Tata, dascăl de biserică, era şi bibliotecar. De acolo am citit, cu lacrimi, poveştile lui Creangă şi ale lui Ispirescu, şi multe altele. Zile întregi stăteam în chiliuţa din clopotniţă, fericit. Tata mă lăsa singur acolo când nu-mi găsea ceva de făcut pentru gospodărie şi plăcerea mea cea mai mare era să răsfoiesc cât mai multe cărţi şi să-mi aleg singur pe cele pentru citit şi acasă, deşi acasă nu prea aveam timp. Se găsea întotdeauna ceva de făcut. Am fost doica tuturor fraţilor mai mici pe care trebuia să-i spăl, să-i legăn numai eu ştiu de câte ori i-am răsturnat, legănându-i ca să nu mai plângă. Cu cât îi legănam mai tare, cu atât plângeau mai cu disperare. Pe urmă îi adunam de pe jos. Şi era greu, că şi eu eram mic. Cărţile pe care le citeam, le povesteam apoi cu câţiva băieţi de vârsta mea. Eu trăian în două lumi: în cea a satului şi în cea a cărţilor, una mai minunată decât alta".