Lectura biblică devine ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu

De-a lungul întregii perioade a Postului, cotidianul La Croix consacră conferinţelor Postului Paştilor de anul acesta organizate la Biserica Notre-Dame, din Paris, dosarul săptămânal „Religie şi spiritualitate“.

Dei Verbum consideră Cuvântul lui Dumnezeu „sursă pură şi permanentă de viaţă spirituală“ (DV 21) şi că pentru a o gusta este nevoie de o „lectură asiduă“ a Bibliei (DV 25), care nu vizează erudiţia, ci „ştiinţa eminentă a lui Iisus Hristos“ şi „iubirea lui Dumnezeu“ (DV 23). De fapt, Dei Verbum solicită astfel reluarea vechii practici de lectio divina, această lectură a Scripturii care devine dezvăluire a unei Prezenţe şi al chipului lui Hristos, care este într-adevăr „prezent în Cuvântul Său“ (Sacrosanctum Concilium 7).

Prin lectura divină, credinciosul citeşte parabole biblice pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu; această lectură devine astfel, din acel moment, o lectură a propriei fiinţe, care îi permite să se înţeleagă într-o nouă manieră, plecând de la lumina care provine din text şi de la chipul lui Hristos care reiese din pagina biblică. Citind, credinciosul se simte el însuşi citit, radiografiat; el reia experienţa lui David, care aude cele spuse de Nathan: „Acest om eşti tu!“; da, despre tine este voba, despre tine se vorbeşte. Această lectură va constitui de asemenea inima şi esenţialul ascezei şi al disciplinei credinciosului: ea necesită linişte, singurătate, concentrare, muncă interioară, gândire, atenţie, dar şi ieşirea din sine şi deschiderea către Celălalt. Această lectură devine sufletul vieţii spirituale: în acelaşi fel în care ne raportăm la textul biblic, tot aşa ne raportăm faţă de cealaltă persoană, la faptele existenţei, la evenmentele ecleziale şi la cele ale istoriei.

Lectio Oratio Meditatio Contemplatio

Cele patru momente clasice din lectio divina (şi anume lectio, meditatio, oratio şi contemplatio) pot fi sintetizate în două mişcări fundamentale: prima, mai pronunţat obiectivă, în care lăsăm textul să apară în toată alteritatea lui, şi a doua, mai subiectivă, în care subiectivitatea cititorului se lasă judecată, consolată, orientată şi răspunde la toate acestea prin rugăciune. Aceasta este structura esenţială a unei lectio divina.

Într-o primă instanţă, putem introduce şi studiul şi aprofundarea sensului textului, sau putem recurge la anumite instrumente exege-tice sau la comentarii, pentru a înţelege mai bine ceea ce vrea să spună textul. Nu trebuie totuşi să uităm că ceea ce aduce cu adevărat roade este efortul personal, căutarea personală. Mişcările pe care le antrenează lectio divina sunt tot acelea ce caracterizează relaţia cu o altă persoană: alteritatea textului (distanţa culturală care îl separă de noi) şi alte-ritatea celeilalte persoane trebuie luate în serios. Când suntem alături de o altă persoană, trebuie, înainte de toate, să o ascultăm, să o observăm, să îi lăsăm spaţiul necesar pentru a se putea exprima şi manifesta; este vorba de a exersa respectul şi inteligenţa pentru a putea reacţiona în mod corect, pentru a ne implica în relaţia cu acea persoană.

Lectura biblică devine ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu datorită credinţei, un adevărat criteriu de interpretare a textelor bi-blice, care au fost redactate şi compuse plecând de la credinţa în Dumnezeul Care acţionează în lume, Care intervine în istorie şi Care Şi-a dezvăluit chipul prin Iisus Hristos. Această credinţă ghidează cititorul spre o ascultare personală şi contemporană; ea se transformă în certitudinea că Dumnzeu îmi vorbeşte mie, astăzi, prin intermediul paginii biblice. Lectura aceasta se produce într-un context de rugăciune: „Rugăciunea trebuie să se întrepătrundă cu lectura Sfintei Scripturi, pentru a se stabili un dialog între Dumnezeu şi om“ (DV 25). Lectura trebuie începută prin invocarea Sfântului Duh şi încheiată printr-o rugăciune modelată de ascultarea Cuvântului Domnului.

Un criteriu important pentru asimilarea Cuvântului lui Dumnezeu existent în Scripturi este că lectura acestora din urmă tinde spre acţiune, spre practică. Sfânta Scriptură se înţelege pe măsură ce o trăim, pe măsură ce o punem în practică. Mai mult, experienţa însăşi a vieţii (în bine sau în rău) poate ajuta la înţelegerea Scripturii. Ioan Casian preciza: „Sfintele Scripturi ni se descoperă mai clar, iar miezul înţelegerii lor se manifestă atunci când experienţa noastră nu numai că ne permite să fim conştienţi de această înţelegere, ci ne face conştienţi de faptul că sensul cuvintelor nu ne este dezvăluit prin vreo explicaţie, ci prin experienţa vie pe care am avut-o citind Scriptura“ (Conferinţe, X, 11).

Campaniile diocezelor din Reims

„Campaniile de colectare a contribuţiei pentru Biserică îşi schimbă tonul“ - este titlul unui articol apărut pe 7 martie 2010 în cotidianul francez La Croix şi semnat de Martine de Sauto. Conform autoarei, campaniile de comunicare a colectării contribuţiei pentru Biserică vor fi mai bine organizate, mai eficace, pentru a ajunge la un public mai larg. Pentru a le finanaliza, anumite dioceze îşi unesc eforturile.

Pentru campania de colectare a contribuţiei pentru anul 2010, cele şapte dioceze ale provinciei ecleziale din Reims au vrut să aducă ceva nou, unindu-şi eforturile şi apelând la o agenţie care nu lucrează de obicei cu Biserica. Rezultatul: o campanie colorată, care pune în valoare angajamentul preoţilor şi al laicilor în viaţa de zi cu zi.

„Sub efectul îmbătrânirii donatorilor, dar şi al crizei, campania din 2009 a înregistrat o scădere a contribuţiei de aproximativ 4%“, explică Mgr. Gilbert Louis, episcop de Châlons-en-Champagne. „Trebuia deci să ne arătăm inventivi“.

Portretul a trei persoane care aduc vitalitate Bisericii

Pentru a concepe această campanie, François Raymond, fondatorul agenţiei Treize Articles, a pus în aplicare o idee-cheie: aceea a unei comunicări mutuale, care respectă specificităţile diocezelor. Plecând de aici, acesta a căutat punctul comun care există între aceste dioceze.

„Legătura s-a făcut evidentă imediat: Biserica, aşa cum este ea, cu toţi oamenii ei care nu fac nimic extraordinar, într-o epocă gri, dar care aduc căldură umană, oferă atenţie cu multă simplitate şi modestie, în numele Evangheliei“, a declarat acesta.

Astfel, în fiecare dioceză (Amiens, Beauvais, Châlons-en-Champagne, Langres, Reims, Soissons et Troyes) , un fotograf a surprins într-o fotografie-portret, în mediul lor de viaţă, trei persoane care aduc vitalitate Bisericii. Catherine Dugimont, 40 de ani, mamă a doi copii şi nelipsită de la biserică, a acceptat fără să ezite „pentru că mulţi creştini nu sunt conştienţi de faptul că Biserica trebuie să plătească salariile preoţilor şi ale laicilor“.

„Obiectivul este de a vorbi mai tare despre Biserică, de a atinge un public mai larg şi de a trezi conştiinţele“, explică Hubert Robinne, purtătorul de cuvânt al diocezei din Rennes. „Mesajul este centrat pe dar, pe gratuitatea darului care se face în cadrul Bisericii, care asigură o prezenţă discretă şi activă în serviciile oferite oamenilor.“

Campania a fost realizată de agenţia Euro RSCG 360, situată în Rennes. S-au realizat panouri publicitare, afişe, spoturi la posturile de radio creştine din Vest şi un site internet comun.

(traducere şi adaptare Georgiana BÂRA)